Ambasadori culturali ai României

Orchestra
Simfonică
București

Trăiește muzica, exact așa cum simți

Media Kit

Actualizat · august 2026

Descarcă media kit (PDF)
01 · Puncte cheie

Ce trebuie
știut despre OSB

2007
Activă neîntrerupt din
până la100
Artiști pe scenă · formulă flexibilă
75.000+
Spectatori la evenimentele proprii, cumulat
25+
Concerte în turnee internaționale · 7 țări
20+
Orașe în turneele din 2026
2,6 mil.
Vizualizări ale flash-mob-urilor
02 · Despre

Muzica, dincolo
de sala de concert

De 19 ani.

Fondată în 2007, Orchestra Simfonică București este un ansamblu simfonic independent, care reunește o formulă flexibilă de până la 100 de artiști din prima linie a scenei românești. Funcționează în cadrul Asociației Orchestra Simfonică București, organizație neguvernamentală recunoscută ca fiind de utilitate publică.

În stagiunea proprie, Salut CULTURA! (2017–2019), orchestra a construit și testat concepte muzicale noi, care ulterior s-au concretizat în concepte originale de concerte. A cântat în săli de concert, în aer liber, în aeroport, în gară și la festivaluri de muzică pop — pentru că publicul nu se află doar în sala de concert.

Repertoriul merge de la clasic și romantic la muzică de film, pop și rock reorchestrat. Aceeași orchestră poate cânta Brahms, Ceaikovski sau Rachmaninov la Ateneul Român sau rock, pe instrumente electrice, la Sala Palatului.

A fost prima orchestră din România invitată să concerteze în săli de referință din America de Sud și din Asia — Argentina, Brazilia, Chile, Peru, Uruguay, China, Vietnam.

Orchestra lucrează constant cu dirijori invitați de prestigiu internațional, aleși în funcție de conceptul fiecărui program.

În ultimii ani, OSB și-a schimbat formatul de show, nu misiunea. Vivaldi Rocks® și BEethoven ROCKs™ reorchestrează repertoriul clasic și hiturile rock pe instrumente electrice, cu dramaturgia și luminile unui concert rock. Rezultatul: un public mai tânăr, vânzări mai bune și turnee mai mari — naționale din 2024, internaționale din 2026.

Pentru presă · text de preluat

Orchestra Simfonică București (OSB) este un ansamblu simfonic independent, fondat în 2007, și unul dintre cele mai dinamice ansambluri muzicale din România. Funcționează în cadrul Asociației Orchestra Simfonică București, organizație neguvernamentală recunoscută ca fiind de utilitate publică. Reunește o formulă flexibilă de până la 100 de artiști de top din țară și a susținut între 2017 și 2019 stagiunea proprie Salut CULTURA!, iar astăzi produce propriile proprietăți de eveniment, cu un repertoriu care merge de la muzică clasică la muzică de film, pop și rock reorchestrat. Cu o tradiție de aproape două decenii, OSB promovează excelența artistică și accesul la cultură pentru un public larg, colaborând cu artiști români și internaționali. Spectacolele sale atrag mii de spectatori în fiecare an, iar orchestra a concertat în Argentina, Brazilia, Chile, Peru, Uruguay, China, Vietnam și la Parlamentul European de la Bruxelles. Contact presă: Alexandru Duțulescu, head of communications — alexandru@osb.fan

Orchestra Simfonică București în concert
Foto · Mugur Cristescu pentru OSB
03 · Pe hartă

Ambasador cultural
al României

Prima orchestră din România invitată să concerteze în săli de referință din America de Sud și din Asia — peste 25 de concerte în turneele internaționale. Titlul de ambasador cultural i-a fost conferit de ambasadorii României în țările în care orchestra a concertat.

2013
America de Sud
Argentina · Brazilia · Chile
Peru · Uruguay
2016
China
2017
America de Sud
2018
Parlamentul European
Bruxelles
2023, 24
Vietnam
2026
Chișinău · Londra
Expansiune europeană

Concertul de la Londra are loc pe 15 noiembrie 2026, la Troxy. Chișinău a fost în martie 2026, cu Vivaldi Rocks® – Special Edition.

Săli de referință

Concert OSB în arenă
04 · Portofoliu

Șapte segmente
de public

OSB nu produce un singur tip de eveniment. Fiecare proprietate se adresează unui segment distinct, cu propriul calendar și propriul registru — de la turneul național de masă până la gala cu acces select, componenta educațională internațională și programele construite pentru companii.

Vivaldi Rocks®
01 / 07

Vivaldi Rocks®
BEethoven ROCKs™

Segment · public larg, urban, 25–45 ani
Turneu național și internațional · tot anul

„Anotimpurile" lui Vivaldi, cântate integral pe instrumente electrice, alături de reorchestrări Metallica, Queen, Deep Purple, Led Zeppelin, Bon Jovi, Black Sabbath, Pink Floyd și AC/DC. Nu este un concert simfonic cu lumini colorate — este un show construit după dramaturgia unui concert rock.

BEethoven ROCKs™, lansat în 2026, este al doilea brand din aceeași familie: același format, repertoriu nou — Queen, Metallica, Deep Purple, Judas Priest, The Police, Rainbow.

  • Turneul Național 2024 — primul turneu național Vivaldi Rocks®.
  • Turneul Național 2025 — săli sold-out și concerte suplimentare la cererea publicului în opt orașe: Bacău, Iași, Sibiu, Constanța, Piatra Neamț, Ploiești, Botoșani, Miercurea Ciuc.
  • Turneul Național 2026 — peste 20 de orașe.
  • Vivaldi Rocks® – Special Edition, cu Joe Lynn Turner (Rainbow, Deep Purple) invitat special — Palatul Național „Nicolae Sulac", Chișinău, Sala Palatului, București.
  • Vivaldi Rocks® European Tour — Londra, 15 noiembrie 2026, Troxy.
  • Aproximativ 20.000 de spectatori la Vivaldi Rocks® și BEethoven ROCKs™, cumulat de la lansarea proiectelor.
Concertul Tradițional de Anul Nou
02 / 07

Concertul Tradițional
de Anul Nou

Segment · familii și public de tradiție
Ediția a XIV-a · 30 decembrie 2026
Sala Palatului · „Classic Dance Vibes"

De 14 ani, ultimele zile ale anului au un concert al lor la Sala Palatului. Fiecare ediție are temă nouă, invitați speciali și dirijor invitat diferit — „Classic Queen Vibes" în 2025, „Classic Rock Vibes" în 2024, „Classic Dance Vibes" în 2026.

În fiecare din ultimii ani, biletele s-au epuizat cu mult înainte de data concertului.

  • Aproximativ 50.000 de spectatori la cele 13 ediții susținute până acum.
  • Prima ediție la Sala Radio, urmată de 12 ani consecutivi la Sala Palatului.
Christmas Glamour Gala · Ateneul Român
03 / 07

Christmas
Glamour Gala

Segment · premium, acces select
Ediția a III-a · 22 decembrie 2026
Ateneul Român

Un eveniment cu acces select, în cea mai frumoasă sală de concert din București: covor roșu, șampanie, program muzical construit special pentru seară.

Primele două ediții au avut parteneri de brand din zona lifestyle și premium — formatul funcționează pentru mărcile care caută vizibilitate într-un context de exclusivitate, nu de masă.

  • 1.500 de spectatori la primele două ediții, ambele sold-out.
Bucharest Classic Festival · Ateneul Român
04 / 07

Bucharest
Classic Festival

Segment · melomani și public internațional
Prima ediție · 10–12 iulie 2026 · Ateneul Român
+ Bucharest International Conducting Masterclass & Competition

Trei seri dedicate marilor lucrări clasice și romantice — Verdi, Rachmaninov, Brahms, Beethoven, Ceaikovski — construite în jurul temei sorții și a destinului. Sub bagheta lui John Axelrod, cu soliștii Eva Garet, Karim Said și Adela Liculescu.

Concertul de deschidere este, în același timp, Gala Câștigătorilor Competiției Internaționale de Dirijat, organizată sub Bucharest Conducting Academy, cu participanți din Asia, Europa și America. Laureații ediției 2026 — Xianyi Ji și Samuel Tamarit Otero — au dirijat seara inaugurală.

  • 2.100 de spectatori în cele trei seri ale primei ediții.
  • Academia a strâns, în 8 ediții, circa 500 de concurenți și 400 de studenți.
Gala de Operă Italiană · Ateneul Român
05 / 07

Gala de
Operă Italiană

Segment · public liric
Prima ediție · 24 mai 2026 · Ateneul Român

Cele mai iubite arii și duete din repertoriul de operă italiană, într-o seară construită integral în jurul vocii. Cel mai nou concept din portofoliul OSB și singurul dedicat exclusiv publicului liric.

Sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi, cu soprana Elena Moșuc — laureată „Oscar della Lirica — Best Soprano" — și tenorul Florin Guzgă, solist al Operei din Iași.

  • Complementar Christmas Glamour Gala, pe aceeași scenă.
Hollywood in București · Circul Metropolitan
06 / 07

Hollywood in București
Hollywood in Constanța

Segment · familii cu copii
Ediția „Epic Heroes" · concerte tematice dedicate familiei

Muzică de film, de jocuri video și de anime, cântată live, cu momente de artă acrobatică și cu cosplayeri de la Bucharest Geek Hub, prezenți în costume originale licențiate.

Prima ediție: 4 noiembrie 2025 la Centrul „Jean Constantin" din Constanța și 5 noiembrie 2025 la Circul Metropolitan din București. Extindere recentă în regiunea Moldovei.

Numele evenimentului se adaptează orașului gazdă. Formatul este conceput ca serie itinerantă și poate fi montat în orice oraș care are o sală potrivită.

  • Circul Metropolitan, București — sold-out.
  • Centrul „Jean Constantin", Constanța — 769 de locuri.
  • 2.369 de spectatori la cele două reprezentații.
05 · Colaborări

Soliști și dirijori
invitați

Headlineri

Angela Gheorghiu  ·  Lara Fabian
Sarah Brightman  ·  Tarja Turunen
Avishai Cohen

Andra  ·  Delia  ·  Loredana

Alături de Andra, orchestra a acompaniat turneele de concerte de colinde — o colaborare care continuă în decembrie 2026.

Cel mai recent: Delia, la Summer Well 2026, Main Stage; Loredana, la Târgu Jiu, 2026.

Soprane

Elena Moșuc  ·  Lisa Larsson  ·  Vassiliki Karayanni  ·  Joanna Woś

Tenor: Teodor Ilincăi

Soliști instrumentiști de talie internațională

Sarah Chang  ·  Daishin Kashimoto  ·  Erik Schumann  ·  David Lefèvre  ·  George Tudorache  ·  Corina Belcea  ·  Alexandru Tomescu  ·  Gabriel Croitoru  ·  Claudio Bohórquez  ·  Rodin Moldovan  ·  Viniciu Moroianu  ·  Eduard Kunz  ·  Alexander Schimpf  ·  Pierre Réach  ·  Bogdan Băcanu  ·  Gheorghe Zamfir  ·  Andrei Tudor

Daishin Kashimoto — prim-concertmaestru al Filarmonicii din Berlin. David Lefèvre — prim-concertmaestru al Monte-Carlo Philharmonic. George Tudorache — concertmaestru la London Symphony Orchestra. Rodin Moldovan — violoncel solo la MDR Leipzig.

Crossover și pop

Gabriela Montero  ·  Mario Frangoulis  ·  Alessandro Safina  ·  Richard Clayderman  ·  Toto Cutugno  ·  Edward Maya  ·  José María Gallardo del Rey  ·  Paula Seling  ·  Monica Anghel  ·  Luminița Anghel  ·  Nico  ·  Marcel Pavel  ·  Ionel Tudor  ·  Horia Moculescu  ·  Florin Ristei

Dirijori invitați

John Axelrod  ·  Benoît Fromanger  ·  Alexandre Bloch  ·  Jin Wang  ·  Conrad van Alphen  ·  José Luis Gomez  ·  David Handel  ·  Nicolae Moldoveanu  ·  Tiberiu Soare  ·  Cem Mansur  ·  Nicholas Krauze  ·  Timothy Henty  ·  Kristjan Järvi  ·  Omar El Jamali  ·  David Crescenzi  ·  Stathis Soulis  ·  Mihail Hohlov  ·  Andrei Tudor  ·  Sebastian Perlowski

Film cu orchestră live

OSB este agreat de Disney, Warner Bros. Entertainment Inc., 20th Century Fox, LucasFilm și Warner Chappell Music să producă și să interpreteze concerte de tip film-în-concert: filmul rulează integral pe ecran, iar coloana sonoră este cântată live de orchestră, sincron cu imaginea. Printre titluri — Star Wars, Frozen, Harry Potter și Disney in Concert.

Înregistrări

Pachet complet pentru artiști, formații, producători și compozitori: de la 1 până la peste 130 de muzicieni, aranjori de orchestră, soliști, cor, dirijor, sală sau studio, echipament, inginer de sunet, editare și masterizare.

Delia — Analog (Symphonic Version)
Delia: Analog (Symphonic Version)
2026 · dirijor Andrei Tudor · Bogdan Mihai
Orchestra Simfonică București
Piesa, integral
Andra — reverie (Live)
Andra: reverie (Live)
2025 · Concert extraordinar de colindă și visare · înregistrat live · dirijor Andrei Tudor
Orchestra Simfonică București
Albumul, integral
Schumann 41/51
Schumann 41/51: Florestan and Eusebius
2023 · dirijor John Axelrod · Orchid Classics
Nominalizare la International Classical Music Awards (ICMA) 2023 — Best Orchestral Recording
II. Romanza: Andante
Andra — Vis de Iarnă (Live)
Andra: Vis de Iarnă (Live)
2022 · Concert extraordinar de colinde · înregistrat live · dirijor Andrei Tudor
Orchestra Simfonică București
Albumul, integral
Cello Fundamento 6 – Oceana
Cello Fundamento 6 – Oceana
2022 · dublu album, înregistrat live la Hanoi · dirijor Ciprian Marinescu
Soliști: Đinh Hoài Xuân, Răzvan Suma, Ella Bokor
Albumul, integral
Red Mansion Dream
Erqing Wang: Red Mansion Dream
2018 · balet în 13 scene · dirijor Jin Wang · Shenzhen Oriental Ballet
Baletul, integral
Le Mystère du Salut
Jacques-Alphonse De Zeegant: Le Mystère du Salut
2014 · oratoriu · dirijor Benoît Fromanger · Le Chant du Linos
Oratoriul, integral
Mel Bonis: Symphonic Works
Mel Bonis: Symphonic Works
2013 · dirijor Benoît Fromanger · Le Chant du Linos

Festivaluri

Festivalul Internațional „George Enescu"  ·  Festivalul Internațional „Clara Haskil", Sibiu  ·  Bucharest Music Film Festival  ·  Vacanțe Muzicale la Piatra Neamț  ·  Festivalul Internațional de Teatru Independent, Constanța  ·  Festivalul „Dilema Veche"  ·  Rencontres de Calenzana, Corsica

Summer Well — o relație de aproape un deceniu

OSB este singura orchestră simfonică prezentă recurent pe afișul celui mai mare festival de muzică alternativă din România, pe Domeniul Știrbey.

Recunoaștere în afara muzicii

Orchestra Simfonică București a fost nominalizată în programul Bucureștiul Întreprinzător, inițiativa Băncii Transilvania dedicată ideilor de business care au schimbat Capitala — alături de Pegas, Radio Guerrilla, 5 to go, Times New Roman și Summer Well.

07 / 07 · Segment corporate

Sinergie prin muzică
& oameni

Un teambuilding pentru companie și orchestră. Angajații unei companii învață de la zero să cânte la instrumente reale, formează o orchestră împreună cu muzicienii OSB și interpretează o lucrare dirijată de CEO-ul companiei. Fără abilități muzicale prealabile. Într-o singură zi.

Ideea de la care pleacă programul este că o orchestră funcționează identic cu o companie: roluri distincte, secțiuni care repetă separat, un obiectiv comun care se aude doar dacă toată lumea intră la timp. Un concert, ca scop, are aceeași finalitate ca un business plan implementat cu succes.

Cum decurge

Ce oferă unei companii

Contact pentru companii: Theodor Gheorghe, project manager — production@osb.fan

06 · Audiență

Cine ne ascultă

75.000+

de spectatori la evenimentele proprii ale OSB, cumulat — inclusiv turneele naționale Vivaldi Rocks® și BEethoven ROCKs™.

Defalcare pe evenimente

Bilete vândute — date din sistemul de ticketing
27.450

de bilete vândute la toate proiectele OSB, din 2022 până în prezent, prin iaBilet — partener strategic și platformă exclusivă de ticketing a orchestrei din 2022. Pachetele corporate și protocolul nu sunt incluse în cifră.

2,6 milioane

de vizualizări au adunat flash-mob-urile OSB — Aeroportul Henri Coandă, Ziua Europei și Gara Centrală din Viena.

Canale proprii

~27.000
Facebook
~8.000
Instagram
8.600
YouTube
2.912
TikTok
692
X

Cumulat: peste 46.000 de urmăritori, incluzând X — 692. Date la august 2026.

Cifrele de spectatori sunt estimate pe baza capacității sălilor; cifrele de bilete sunt vânzări efective din sistemul de ticketing. Cifra de 2,6 milioane are nevoie, la rândul ei, de intervalul de timp la care se referă.

Presă · citate

Ce s-a scris
despre OSB

Presa internațională

„El espíritu preciso de la Sinfónica de Bucarest"

La Capital, Rosario, Argentina

„Un impecable cierre rumano"

Ámbito Financiero, Buenos Aires, Argentina

„El mejor broche para una temporada — Orquesta y solista brillaron y conmovieron a un público impactado"

El País, Montevideo, Uruguay

Presa din România

„Aș putea să o numesc «orchestra-cameleon», perfect adaptabilă spre exemplu unui program de rock simfonic sau de muzică contemporană."

Andreea Kiseleff, Radio România Muzical

„Tarja Turunen, Mike Terrana și Orchestra Simfonică București au cântat trei compoziții Led Zeppelin într-o excepțională variantă simfonică, în care Orchestra a reușit să extragă «sâmburele» fiecărei piese în parte."

Alex Revenco, Jurnalul Național — Tarja Turunen, „Beauty & the Beat World Tour"

„Este o orchestră de profesioniști, de mare calitate, care se «joacă» cu partituri plăcute urechii, pe care le înțelege oricine, de la vlădică până la opincă."

Radu Gheorghe, actor — spectacolul „Ucenicul Vrăjitor", Alba Iulia

„Un concert de o asemenea expresivitate și tehnică desăvârșită care mi-a lipsit de foarte mult timp în București, dar care arată ce fel de talente dormitează încă în România."

Dieter Stanzeleit, Royal TV

Difuzare TV — Concertul Tradițional de Anul Nou

Încă de la prima ediție, concertul a fost transmis în direct sau înregistrat de posturi naționale — Realitatea TV, Digi24 și Antena 3 CNN. În ultimii ani, Antena 3 CNN este partener media exclusiv al evenimentului.

Apariții media — selecție, ultimele 12 luni

Public · testimoniale

Ce spune
publicul

Ana Drăgoi
Ana Drăgoi
Din public · review Facebook

„Wonderful! Such a fulfilling experience to be in the audience! Thank you!"

Dorin Chioțea
Dorin Chioțea
Jurnalist

„Divin. Vivant. Omenesc. Doamne, de ce nu cântați în fiecare zi?!"

Ruxandra Vochin
Ruxandra Vochin
Din public · review Facebook

„Fiecare concert al lor este magic și plin de emoție. Se simte de fiecare dată pasiunea și dăruirea cu care cântă, indiferent de genul muzical abordat. De la anotimpurile lui Vivaldi sau Piazzolla, la «Bohemian Rhapsody» sau «Thunderstruck», este o încântare să-i asculți și să-i privești."

„După fiecare concert pleci cu sufletul încărcat de bucurie, cu toate grijile parcă mai mici, cu zâmbetul larg pe față. Felicitări, dragilor! Sunteți minunați!"

Din reacțiile publicului

Comentarii publice de pe paginile oficiale de Facebook și Instagram ale orchestrei. Selecție; transcrise fără nume, cu diacriticele normalizate.

„Ați fost de milioane, energie și vibrație continuă. Mulțumesc!”

„Ne-am văzut și a fost demențial!”

„Sunteți geniali! 🥰”

„Tot concertul este MINUNAT, dar partea de flaut rock — GENIALĂ. 👏👏”

„Cu mult drag, suntem alături de voi permanent, dar aseară a fost cireașa 🍒 de pe tort 🎂. Felicitări! 👏👌👍”

„O minunăție de concert! 💕 Nu vă puteți închipui cât de fericită m-ați făcut în puținul timp petrecut cu voi! Și sper să vă revăd curând! Mulțumesc mult, mult! 💕”

„Minunat concert!!! Mulțumim pentru starea bună pe care ați transmis-o!!! Mult succes în continuare! 🥰🎻🎸👏💐”

„Sunteți minunați, iar energia pe care ne-ați transmis-o a fost la fel ca voi!!! 🥰👏🥰👏🥰”

„Chiar asta și sunteți. Adevărați CAMPIONI. ❤️”

„Mulțumim pentru că… sunteți! ❤️❤️❤️”

„Mulțumesc și eu pentru spectacolul minunat pe care l-ați interpretat 😍!!! Magie pură a fost în sală, iar piesele alese au fost balsam pentru sufletul meu 😍!!!”

„Ați fost minunați! Cel mai bine cheltuiți bani la un spectacol. 🤗”

„Ați fost de vis aseară! Fantastic concert! Sper din suflet să-l repetați, că nu m-am săturat doar cu o seară! ❤️❤️❤️”

„Muzică și dans, sărituri ritmice și zâmbete, veselie și antren. În două cuvinte: o nebunie minunată! Muzica simfonică este atractivă, îmbietoare, plăcută, bună și extrem de frumoasă! Liniștea sufletească, strălucirea ochilor și încântarea auditivă te duc în universul mirific al muzicii de calitate. Mii de aplauze, mii de felicitări! Mă înclin cu dragoste și cu respect în fața dumneavoastră, Oameni Frumoși și Minunați și Talentați!”

Testimoniale publicate public, reproduse cu acordul autorilor.

07 · Resurse

Materiale
pentru presă

Materialele de mai jos ilustrează evoluția brandului OSB. O selecție actualizată, cu conținut din turneele 2025–2026, poate fi trimisă la cerere.

Fotografii de înaltă rezoluție, logo-uri vectoriale și boilerplate RO/EN.

Descarcă media kit (PDF)
08 · Contact

Să vorbim

Presă
Alexandru Duțulescu
Head of Communications
alexandru@osb.fan
Producție și parteneriate
Theodor Gheorghe
Project Manager
production@osb.fan
Orchestra Simfonică București
+40 723 958 111
info@osb.fan
osb.fan — website oficial
osb.fan/newsroom — Newsroom

Date pentru presă și agenții

  • Denumire legală: Asociația Orchestra Simfonică București
  • Formă juridică: organizație neguvernamentală, non-profit
  • Statut: recunoscută ca fiind de utilitate publică

Datele fiscale complete și documentele de identificare se transmit la cerere, pentru contractare.

Social